Simona Halep la Wimbledon. Românca nu mai poate pierde locul 3, însă poate urca pe locul 2 mondial

Simona Halep la Wimbledon. Românca nu mai poate pierde locul 3, însă poate urca pe locul 2 mondial
Publicat: 01/07/2014, 19:42
Actualizat: 29/07/2014, 21:37

SIMONA HALEP LA WIMBLEDON. Radwanska și Șarapova ar fi putut să o depășească pe Halep, prima dacă ar fi ajuns în finală și a doua dacă ar fi câștigat trofeul, iar sportiva română nu ar fi trecut de sferturile de finală.

Însă Halep, calificată în sferturi, mai poate urca un loc în clasament, dacă va ajunge în finala turneului de la Wimbledon. În acest caz, ea va acumula mai multe puncte decât chinezoiaca Na Li, eliminată în turul trei pe iarba londoneză.
Americanca Serena Willimas, de asemenea eliminată în turul 3, își va păstra poziția de lider al clasamentului WTA, indiferent de rezultatele de la Wimbledon.

Halep a învins-o, marți, cu scorul de 6-3, 6-0, pe sportiva Zarina Dias din Kazahstan, poziția 72 în ierarhia mondială, calificându-se în premieră în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon.

Rusoiaca Maria Șarapova, cap de serie numărul 5, a fost eliminată, tot marți, în optimile de finală, fiind învinsă de germanca Angelique Kerber (locul 7 WTA și cap de serie numărul 9), cu scorul de 7-6 (4), 4-6, 6-4.

Jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, numărul 4 mondial și finalistă în 2012, a fost eliminată, luni, în optimile de finală, de rusoaica Ekaterina Makarova, locul 22, scor 6-3, 6-0.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Interzis pentru șoferii care fac ITP-ul. Primești pe loc două amenzi, una peste alta. Legea...
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O persoană dată în urmărire internațională de SUA, găsită în București